Când este foarte prinsă cu spectacolele sale, cu care uimește toată lumea, actrița și cântăreața română Ada Milea acceptă cu bucurie să acorde interviuri, dar nu prea găsește timp pentru a răspunde la multe întrebări, iar uneori răspunde foarte succint. Admiratorii săi însă cunosc că trei cuvinte spuse de ea conțin deseori mai multă încărcătură decât trei tomuri scrise de alții.
Jurnal.md a realizat un interviu cu Ada Milea despre atitudinea ei față de războiul din Ucraina, dar când am insistat să dezvoltăm unele subiecte, actrița ne-a mărturisit cu toată sinceritatea: „Am avut repetiții la teatru de la 10 la 18, apoi proba de sunet și concert. Acum m-am întors. Nu mai am creieri… Dimineață iar am repetiții… și am de făcut o groază de modificări în cântece (pentru mâine), of… îmi pare rău”.
— Doamnă Milea, există o întrebare pe care și-o pun toți în ultima vreme, dar la care nici experții politici nu găsesc răspuns. Noi credem totuși că dvs. veți avea ce să ne spuneți. Ce se întâmplă în capul lui Putin?
— N-am de unde să știu ce se petrece în vreun cap. De multe ori, nici măcar în capul meu nu înțeleg ce se întâmplă. Nu-mi place să fac pe deșteapta cu mințile altora, că n-am de unde să știu cât de bine se vede capul respectiv din unghiul în care stau eu.
„Beția puterii nu cred că ține cont de tipul de băutură”
— La începutul războiului, ați scris într-o postare pe o rețea de socializare următorul text: „Experiența mea cu estu’ „eliberator” e proastă, da’ știu că nici vestu’ nu-i vreo zână. Fiecare cu monstru’ preferat, cât mai putem…”. Unii oameni ar putea să vă condamne, auzind că vorbiți despre monstruozitatea vestului. Ce ați avut în vedere și ce se întâmplă de fapt astăzi în lume, în opinia dvs.?
— Prefer monstrul din vest, pentru că măcar putem vorbi despre lucrurile pe care vi le spun acum. Totuși, nu reușesc să-mi imaginez că știm ce se întâmplă cu adevărat, dincolo de grozăvia războiului și de dramele oamenilor din zonele de conflict. Viețile noastre depind de toanele, orgoliile, încrâncenarea și lăcomia monștrilor care dețin nițică putere. Uitați-vă la unii șefi care „taie și spânzură” în funcție de unele lucruri care nu au nicio legătură cu binele instituției pe care o conduc. Așa o fi și la nivel ceva mai înalt, că beția puterii nu cred că ține cont de tipul de băutură — vodcă sau whiskey.
„Mi-e frică să mă gândesc la asta”
— Ceaușescu a murit?
— A murit, of, ca să nu știm nici azi cine erau teroriștii.
— Anume piesa dvs. „Ceaușescu n-a murit” revine în mințile multor oameni astăzi, când Kremlinul, din câte se observă, își dorește să reconstituie vechiul imperiu rus sau cel sovietic. Credeți că e posibilă o astfel de resetare a lumii?
— Mi-e frică să mă gândesc la asta.
— În situația pe care o avem, unirea R. Moldova cu România ar fi o salvare pentru noi sau ar zădărî și mai mult Rusia contra noastră?
— Și la asta mi-e frică să mă gândesc.
„Nu sunt analist politic și nu înțeleg conflictele în care mor oameni nevinovați”
— De ce, în fiecare război, este nevoie cel puțin de două Rodici? Mă refer la personajul Rodica din piesa dvs. „Armata e în stradă”.
— Păi, pe Rodica din cântecul meu „colegii ei de luptă” o preferă făcută drapel. Cât e vie, nu ne dăm seama dacă e curajoasă sau iresponsabilă. Din ambiguitatea asta, încercam să extrag un comic cu „nod în gât”. Hazul dramatic al gândurilor fiecărui cap mă interesează mai mult decât direcția-n care ne împinge influența televiziunilor asupra creierelor noastre. La sfaturi nu mă pricep, că nu sunt analist politic și nu înțeleg conflictele în care mor oameni nevinovați. Creierul meu nu poate înțelege de ce oamenii se comportă de parcă ar fi nemuritori și au priorități catastrofale pentru alții și pentru ei înșiși.
„Poate că o catastrofă ecologică ne va înghiți cu războaie, cu tot”
— Am urmărit campania pe care ați inițiat-o cu privire la colectarea de fonduri pentru salvarea Bisericii din Vermeș și care a fost o acțiune foarte drăguță. În această ordine de idei, cum vă explicați faptul că, în timp ce dvs. faceți tot posibilul pentru a salva o bisericuță, rușii, care reprezeintă un popor ortodox, își distrug propriile vestigii istorice din Ucraina, adică bisericile și mănăstirile care aparțin Patriarhiei Ruse?
— Îmi pare rău că gestul meu e penibil în ochii dumneavoastră, dar atât am putut să mișc eu în universul meu mic. În timp ce noi ne ciondănim pe gesturi și mișcări de trupe, poate că o catastrofă ecologică ne va înghiți cu războaie, cu tot. Din păcate, atunci nu va mai fi timp ca puternicii lumii să-și dea seama ce penibili au fost.
— Dar COVID-ul unde s-a pierdut sau a dispărut din cauza războiului?
— COVID-ul n-a dispărut, ci l-am banalizat. Acum au prioritate alte știri.
— Care ar trebui să fie poziția oamenilor de cultură față de ceea se întâmplă în Ucraina și ce ar putea schimba ei?
— Într-o lume care respectă libertatea, nu cred că ar trebui să folosim expresia „ar trebui”.
— Dacă ați ști că mâine va începe un război nuclear, cum ar suna ultima dvs. piesă?
— Întrebarea asta îmi amintește de un banc: „Ce faci în cazul unui atac nuclear? Te uiți la el, că altul nu mai vezi”.
