„Care a fost rostul ca timp de-o lună, domnul Spînu să jignească transportatorii, numindu-i gașcă, acuzându-i că n-ar reprezenta pe nimeni, că nu vor crește tarifele, iar într-un final să anunțe că, totuși, tarifele vor crește? Asta ce a fost, incompetență?”. Astfel a comentat fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, declarațiile ministrului Infrastructurii, după ședința comună cu transportatorii, care a avut loc joi. Declarațiile au fost făcute la emisiunea Puterea a Patra de la N4.
„Eu bănuiesc că cei care reprezintă Asociația Transportatorilor au avut argumentele lor, în condițiile în care prețurile la carburanți s-au majorat cu 60 la sută, comparativ cu situația în care a fost în primăvară. Sunt acolo rezerve sau nu sunt, guvernarea ar trebui să ia în calcul și alte soluții de sprijin pentru transportatori, astfel încât să nu se scumpească călătoriile acum, când noi și așa avem acest val de scumpiri sau cel puțin aceste scumpiri să nu fie așa de dureroase.
Probabil ideea cu care nu odată au venit și agricultorii — restituirea accizelor — este una rațională și trebuia să fie în primul rând examinată aici, astfel încât să fie diminuate scumpirile.
Poziția ministrului Infrastructurii, aici două momente la care vreau să atrag atenția: primul este tactica negocierilor, timp de peste o lună, noi am auzit de la domnul Spînu jigniri în adresa transportatorilor, numindu-i gașcă, acuzându-i că n-ar reprezenta pe nimeni, că nu vor crește tarifele, iar într-un final să anunțe că totuși, tarifele vor crește. Asta e incompetență ”, a menționat Alexandr Slusari.
Șeful APOTA, Oleg Alexa, a susținut că protestele transportatorilor se încheie, după discuția de la minister. „Preventiv avem așa — 70 de bani pentru interurban, 80 la raional, dar mai sunt niște detalii tehnice care noi dorim să le definitivăm”.
Ministerul Infrastructurii și transportatorii au ajuns la un consens după ședința comună. Andrei Spînu a anunțat că multe din lucrurile care au fost propuse de transportatori au fost luate în calcul, însă o decizie finală pe acest subiect va fi luată luni, iar marți va veni cu toate detaliile
Luni, 2 februarie, a început greva în transportul public, anunțată de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), pe motiv că Ministerul Infrastructurii a ignorat solicitările înaintate privind recalcularea tarifelor, după majorarea prețurilor la carburanți. Astfel, pe 7, 8 și 9 februarie toate rutele naționale de microbuze au fost suspendate.
Reprezentanții Asociației Patronale a Profesioniștilor în Transporturi menționează că susțin protestul declarat de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) și se alătură la acesta prin oprirea deservirii rutelor regulate pentru perioada 7-9 februarie 2022. Astfel, circa 95 la sută din rutele naționale vor fi sistate.
La sfârșitul lui ianuarie 2022, APOTA a înaintat un ultimatum MIDR în care îi cere să prezinte, în termeni restrânși, calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și a tarifului la serviciile de autogară. Solicitarea a venit după multe altele, inclusiv un șir de proteste la ușa Guvernului, soldate fără vreun rezultat.
Mai mult, ministrul de resort, Andrei Spînu îi acuză pe cei din APOTA de manipulare și susține că nu există calcule reale care să argumenteze o majorare de tarif, îndemnându-i pe transportatori, calificându-i drept „un grup restrâns”, să accepte un dialog ce va soluționa toate problemele.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a ieșit în fața presei cu mai multe acuzații la adresa ministrului Andrei Spînu. La rândul său, oficialul a venit cu o reacție.
Piața Marii Adunări Naționale a fost plină de microbuze în dimineața zilei de 20 decembrie. Ei au cerut ajustarea tarifelor, după scumpirile record a carburanților de la sfârșitul anului trecut și începutul lui 2022.