Fostul angajat al MAI, activistul civic Gheorghe Petic, a fost achitat în dosarul în care a fost învinuit de viol. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Orhei. Anunțul a fost făcut de Petic care a menționat că pentru prima dată a strâns mâna unui judecător, dar și că va cere prejudiciu, în special moral.
„Încă nu am citit sentința, vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în ultimii 3 ani. Important este că astăzi am fost achitat pe acel mizerabil dosar de viol, nu am citit sentința, dar important că au figurat acele cuvinte. Pentru prima dată am strâns mâna unui judecător”, a menționat acesta, într-un video pe Facebook.
„Republica Moldova, din păcate, va avea de dat cuiva socoteală că a promovat judecători și procurori corupți afiliați politic lui Damir și Plahotniuc și va avea de plătit foarte mult.
Fericit voi fi când toate dosarele politice vor fi achitate. Voi cere prejudiciu, mai ales moral pentru că a ticăloșită familia, numele familiei Petic și pentru familia noastră este foarte important”, a adăugat acesta.
Serviciul de Informații și Securitate a făcut publice mai multe imagini din dosarul celor 6 foști și actuali ofițeri MAI, reținuți, la data de 5 octombrie, în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar penal cu privire la un pretins viol. Din secvențele video se aude cum „victima” este instruită să toarne o soluție în băutura celui căruia urma să i se fabrice dosarul.
Totodată, SIS a făcut public apelul 112 al pretinsei victime. Din discuția înregistrată se aude o femeie cu voce tremurândă, care anunță că a fost lovită la cap de către un bărbat, iar apoi violată. Aceasta îi dă și numele așa-zisului violator.
De asemenea, Vadim Mânzărari, ex șef-adjunct al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI a fost reținut de către ofițerii SIS și SPIA.
După reținerea celor care i-ar fi fabricat dosarul, Gheorghe Petic a făcut mai multe dezvăluiri din ancheta pe care a desfășurat-o personal, în paralel cu urmărirea penală inițiată de Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.Gheorghe Petic este fost angajat al Poliției de Frontieră, care anterior făcuse dezvăluiri despre scheme de contrabandă cu țigări în care ar fi implicați responsabili din Poliția de Frontieră din Republica Moldova și România.
Acesta a fost reținut la 12 octombrie 2018, pe numele lui fiind pornită o cauză penală pentru viol. Atunci, el declara că este vorba despre un „scenariu făcut la comanda ministrului Jizdan”.
La 16 ianuarie 2019, avocații lui Gheorghe Petic, Angela Istrati și Andrian Cojocaru, au declarat că investigarea cauzei penale a acestuia se desfășoară cu numeroase încălcări și că starea de sănătate luieste foarte gravă, iar instanța de judecată refuză să-i ofere ajutorul necesar.
În martie 2019, Gheorghe Petic a fost condamnat în prima instanță, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, în dosarul de viol. Totodată, i-a fost aplicată și o amendă de 30 de mii de lei.
Petic ar fi fost snopit în bătaie, în aprilie 2019, de către angajații Penitenciarului nr.13. Despre aceasta anunța susținătoarea lui, Irina Arhire, care mai spunea că i-ar fi fost interzis să primească colete și să efectueze apeluri telefonice timp de trei luni.
La mijlocul lunii iulie 2019, după nouă luni de la reținere, Gheorghe Petic a fost eliberat din arest, iar cauza, remisă la rejudecare de instanța în fond.