Fiecare al treilea moldovean nu a fost niciodată la odihnă, iar alți 20% dintre cetățenii noștri merg cel puțin odată în an în vacanță. Sunt doar două dintre cele șapte lucruri care caracterizează turismul moldovenesc, în opinia expertului economic Veaceslav Ioniță.
Iată care sunt cele 7 lucruri ce caracterizează turismul moldovenesc, potrivit economistului Veaceslav Ioniță:
— Fiecare al treilea moldovean niciodată nu a fost la odihnă.
— Anual, circa 20% dintre moldoveni merg cel puțin odată la odihnă.
— Dintre cei care pleacă în vacanță, anual, 6% merg de două și mai multe ori la odihnă, merg și peste hotare, dar se odihnesc și în interiorul țării.
— Alt lucru este că 2/3 dintre moldoveni merg la odihnă pe cont propriu, în special în Ucraina, Bulgaria și România.
— Doar 1 din 4 moldoveni merge la odihnă în mod organizat, prin intermediul agențiilor de turism.
— Circa 310 mii de moldoveni, până la pandemie, plecau anual organizat peste hotare la odihnă, prin intermediul agențiilor de turism.
— Alți 310-350 de mii de moldoveni plecau individual în vacanțe, până la pandemie.
Veaceslav Ioniță a prezentat caracteristicile în cadrul unei analize cu privire la turismul în perioada pandemică, în care explică în ce fel au fost afectate hotelurile, motelurile și pensiunile turistice moldovenești, în perioada Covid-19.