Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis alte cinci acte de constatare în care au fost stabilite trei conflicte de interese și două incompatibilități de funcție. Astfel, conflictele de interese au fost admise în raport cu mama ori soția, de către un șef de direcție din Cahul și doi primari din raioanele Șoldănești și Ștefan Vodă. Iar, în incompatibilitate de funcție s-au aflat doi consilieri din raionul Cantemir. Procedurile de control au fost pornite în baza plângerilor transmise de către cetățenii din localitățile respective, transmite Unimedia.INFO.
Șefa Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei a Consiliului Raional Cahul s-a aflat în conflict de interese cu mama sa. Și primarul satului Parcani raionul Șoldănești a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Acesta a încheiat acte administrative și juridice cu soția sa. Primarul a obținut primul mandat în funcție în anul 2011, fiind ales și în următoarele scrutine. În anul 2013, primarul și-a angajat soția în cadrul primăriei pentru cumularea unei funcții vacante.
Ulterior, aceasta a obținut funcția de șef al bibliotecii din localitate, iar în privința acesteia a încheiat diferite dispoziții cu privire la acordarea concediilor și atribuirea treptei de salarizare.
Dacă actele de constatare vor rămâne definitive, subiecții riscă să își piardă funcțiile și să fie decăzuți din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică termen de 3 ani.