MediaPublic
Joi, 24 August 2017 00:27      RSS RSS
Home Politic | Economic | Social | Ştiinţă şi Cultură | Lege şi Justiţie Interviu Externe | Sport | Monden
Ultimele stiri
Anenii Noi Basarabeasca Briceni Cahul Călărași Cantemir Căușeni Cimișlia Criuleni Dondușeni Drochia Dubăsari Edineț Fălești Florești Glodeni Hîncești Ialoveni Leova mun. Bălți Mun. Bender mun. Chișinău Mun. Tiraspol Nisporeni Ocnița Orhei Rezina Rîșcani Sîngerei Șoldănești Soroca Ștefan Vodă Strășeni Taraclia Telenești Ungheni UTAG

Un medic cu litera mare

Luni, 13 Iunie 2016 14:51
Interviu
Un medic cu litera mare

 Aureliu Batrînac, cardiochirurg: „Pentru celebritate e suficientă o piesă. Alegi o sală cu 2.000 de locuri şi te vor cunoaşte mii de oameni. Eu trebuie să operez zece ani ca să mă cunoască atâta lume” 

În realitate, puțini dintre interlocutorii mei reușesc să mă impresioneze. Cuvintele lor, îmbrăcate frumos în o falsă grijă față de oamenii bolnavi, nu ajung nici la sufletul meu și, probabil, nici la sufletele celor care ne citesc. Aureliu Batrînac este unul dintre doctorii în care bunătatea a rămas nealterată, în pofida tentației puternice a unor maeștri în halate albe de a se crede Dumnezei, căci numai doctorii sunt în măsură să salveze vieți și invers. Aureliu Batrînac conduce Departamentul de Chirurgie a Inimii din cadrul Spitalului Clinic Republican. Orice om cu inima bolnavă ar vrea să ajungă pe mâinile lui. Este școlit la Moscova și perfecționat în cele mai bune clinici din Germania, dar s-a întors acasă, în sistemul care nu prea are cu ce să-l alinte, nici măcar să-l remunereze după cum merită. Se pare că în Moldova cardiochirurgii cinstiți trăiesc cu mâna pe inimi, dar cu buzunarul gol.

Domnule Batrînac, n-aţi obosit de-atâtea inimi bolnave?

Cu cât operez mai mult, cu atât mă provoacă mai mult. Să ştiţi că fiecare inimă e diferită. Pentru un pictor care pictează de zeci de ori acelaşi tablou sau pentru un interpret care ar cânta mai mulţi ani aceeaşi piesă poate fi plictisitor, inima însă e diferită. Simt emoţii distincte atunci când este vorba despre o inimă de copil, de adult, de tânără mămică. Simt tot tremuriciul de la ei.

Câte inimi aţi atins în cariera Dumneavoastră?

O mie şi câteva sute, nu mai știu exact, din ceea ce am operat eu, câteva mii mai sunt și din perioada când eram doar în echipa de asistenţă.

Mai mulți doctori tineri cu care am avut posibilitatea să discut, mi-au spus că şi-au ales specializarea care să le permită să-și redescopere meseria. V-ați gândit la acest aspect când ați ales inimile bolnave?

Am citit recent că acum un secol cunoştinţele se dublau o dată la 50 de ani. Cu 50 de ani în urmă apăreau noi elemente o dată la zece ani. Noi trăim acum perioada când la fiecare cinci ani apar descoperiri noi. Ceea ce ştim acum, peste cinci ar putea să nu mai fie valabil. Până în 2050 se estimează că elementele inovative vor apărea în fiecare an, astfel că ceea ce înveţi la începutul anului poate fi o informaţie inutilă la sfârşitul lui. Chirurgia cardiacă a cunoscut o dezvoltare inimaginabilă în ultimii 50 de ani. Acum putem să înţelegem unele maladii la nivel de moleculă, apar diferite tehnici de operare, tehnologii intervenţionale. Am început să înţelegem ce provoacă aceste maladii, cum putem să le prevenim, cum putem evita recidivarea.

 „Am vrut să devin doctor, ca să nu-i mai pierd pe cei dragi”

 Deci, nu există riscul să vă plictisiţi de acelaşi tip de operaţii datorită tehnologiilor?

Da, în plus mai ziceam că inima e individuală. Chiar dacă este vorba despre acelaşi diagnostic la doi pacienţi diferiţi, operaţia nu decurge la fel. La unul poate fi afectată foiţa anterioară a valvei, la altul – foiţa posterioară. Dacă este vorba despre un blocaj al arterelor coronare, se poate întâmpla ca blocajul să fie localizat diferit şi te provoacă să te gândeşti care este metoda cea mai potrivită de intervenţie. Procedurile nu pot fi repetate automat.

Aţi avut vreodată tentaţia de a nu vă conduce de protocoale. Unii chirurgi obişnuiesc să spună despre unele intervenţii că sunt „frumoase”, atât de spectaculoase, încât ar vrea să opereze aşa cum cred ei că ar fi mai bine, fără să respecte regulile clasice din protocol?

Cea mai frumoasă operaţie este atunci când pacientul se poate duce acasă sănătos.  Nu am susţinut niciodată chirurgii care ieşeau din sala de operaţie şi spuneau că au făcut o intervenție frumoasă, numai că pacientul a murit sau are o serie de complicaţii. Dacă omul nu supravieţuieşte, nu mai este nimic frumos. Într-adevăr, acum există multe proceduri standardizate, iar eu cer de la chirurgii mai tineri tot timpul ca să le respecte. Când profesorul meu, de la care am început a prinde mai bine chirurgia inimii, domnul Şabalkin de la Moscova, mi-a încredinţat să fac o etapă  la o operaţie mai complicată, i-am spus că eu aș putea opera altfel. El însă mi-a spus: „Să faci 100 de operaţii exact aşa cum fac eu, şi numai după aceea vei putea alege singur”.

Pentru ca să-ţi permiţi să operezi diferit trebuie să ai experienţă, în plus totul trebuie să fie foarte bine analizat şi documentat. Sunt tehnici sigure de operaţii şi ele trebuie respectate. Nu poţi face teste pe oameni. Există însă şi cazuri când nu te poţi ţine de protocoale. Sunt diferite complicaţii, iar chirurgii recunoscuţi sunt cei care pot gestiona cât mai bine situaţiile de criză. Vă închipuiți că mergeți pe o stradă, iar o bucată din față s-a dărâmat. Trebuie să decizi foarte repede ce este mai bine de făcut.

Când este vorba despre o maladie rară foarte puţin descrisă, atunci eşti nevoit să improvizezi. De fapt, la experienţa mea îmi permit să deviez de la protocol, asigurându-mă însă că nu va fi mai rău, decât ceea ce am reuşit să realizez până în acel moment.

Unii vor să exploreze creierul ca mai pe urmă să-l poată controla, alţii descoperă o plăcere deosebită din restabilirea mâinilor şi picioarelor fracturate, iar alţii preferă reabilitarea. De ce aţi ales inima?

Nu pot să fiu romatic în acest caz şi să spun că asta mi-am dorit dintotdeauna. Mama insista să fiu medic. Ea suferea de o boală de rinichi. Atunci când am admis că aş putea să aleg medicina, m-am gândit la suferinţa mamei şi ziceam că o să mă fac doctor de rinichi. Vroiam să fiu recunoscător părinţilor mei pentru toată dragostea pe care am primit-o de la ei.

M-am gândit însă foarte serios la medicină atunci când un vecin de-al meu, un foarte bun prieten, un adevărat nume în sportul moldovenesc, a decedat. Pierderea lui m-a afectat foarte mult, eram foarte ataşat de el. Era un model de bărbat pentru mine şi un om foarte bun. Atunci când l-am pierdut, m-am gândit că trebuie să devin medic să nu mai pierd oamenii dragi.

Atunci era un vis de adolescent, însă m-a determinat să aleg medicina. Nu am ales un domeniu special atunci. Cel care m-a convins să devin chirurg prin acurateţea actului medical şi prin atitudinea faţă de pacient a fost Gheorghe Ghidirim. În anul II de facultate aveam un curs nou, care se numea îngrijirea pacientului, o introducere în medicina practică. De câteva ori mi-a permis să intru în sala de operaţii. Atunci mi-am dat seama că vreau să fac, fără îndoială, chirurgia.

 „I-a spus profesorului meu că vrea să mă cumpere”

 Şi cardiologia când a intervenit?

După anul III m-am angajat la Spitalul „Sf. Arhanghelul Mihail”, în secţia de chirurgie. Era o echipă foarte bună, oameni cu care aveam interese comune. Am învăţat foarte mult de la ei. Am activat acolo trei ani. Ziua mergeam la facultate, iar seara – la muncă.

Când am absolvit facultatea aveam o închipuire foarte bună despre ceea ce este chirurgia. Multe etape deja le făceam singur. Ulterior, într-o perioadă foarte scurtă a venit la Spitalul Republican un profesor de chirurgie cardiacă din Kiev. Dânsul a venit în Moldova în încercarea de a schimba mai multe lucruri în acest domeniu, cu tendinţe noi. El a încercat să recruteze mai mulţi tineri. Mi s-a făcut şi mie propunerea de a face chirurgia cardiacă. Era o provocare pentru mine, astfel că am acceptat.

Am făcut ordinatura clinică la Chişinău, dar fiind de felul meu perfecţionist, mi-am dat seama că trebuie să învăţ mai multe, iar la Chişinău acest lucru nu era posibil. Prin 1991 nu erau multe posibilităţi - fie la Kiev, fie la Moscova. Am ales Moscova. Unii doctori de aici mi-au recomandat să merg la Institutul Naţional de Chirurgie a Academiei de Ştiinţe Medicale din Moscova. Acolo am mers pentru a face doctorantura, dar am avut şi marea fericire să rămân acolo timp de mai mulţi ani. Profesorul Şabalkin a făcut o echipă bună, așa că am rămas să facem chirurgie cardiacă la nivel înalt.

Pe parcursul a şapte ani am fost permanent motivaţi să învăţăm cât mai mult, nu aveam timp liber, tot timpul încercam să dezlegăm misterul bolilor rare.

Problema era că familia mea – soţia şi fiica – erau aici, în Moldova. Într-o perioadă nostalgia era foarte puternică. Cu toate acestea, nu credeam că mă voi mai întoarce, îmi găsisem locul acolo.

Nu aţi încercat să vă luaţi familia acolo?

Ba da, dar soţia mea este un adevărat patriot şi n-a vrut să plece din țară. În plus, nu-i plăcea gălăgia permanentă de-acolo. Eu sunt cosmopolit de felul meu. Unde sunt, acolo mi-e bine. La începutul anului 90 medicina era la un nivel foarte jos, nu erau medicamente, consumabile, se făceau foarte puține operații. Când reveneam pe un timp scurt, mă gândeam că nu voi reuşi să fac chirurgie cardiacă, mai ales în măsura posibilităţilor pe care le-am avut acolo. Era o sărăcie lucie aici.

Ulterior, am avut posibilitatea să-l cunosc pe profesorul german Hanns Borst, de la Clinica din Hanovra, părintele chirurgiei vasculare şi cardiotoracice din Europa.

Doctorii de-acolo erau foarte bine pregătiți în intervențiile pentru anevrismele sau disecţiile de aortă. Se efectuau multe operaţii pe care le citisem doar în literatură. Hanns a văzut ceea ce fac în sala de operaţie şi i-a zis profesorului meu că vrea să mă cumpere. Aveam 29 de ani. A văzut că sunt pasionat şi a decis să mă ia în clinica din Hanovra. Ulterior, am aflat că suntem fraţi de sânge. Mama lui s-a născut în România şi ulterior s-a refugiat în Germania.

În scurt timp, mi-a organizat plecarea. Se discută foarte mult acum despre diplomele noastre, dacă sunt recunoscute sau nu. Eu știam că oamenii de acolo aveau nevoie de mine şi atunci actele nu mai contau foarte mult, m-am bucurat de susținerea lor în perfectarea tuturor documentelor de care era nevoie ca să pot activa. Oamenii se uită la ce ai în cap mai întâi.

Am stat doi ani în Hanovra, dar operam şi la Chişinău. Se făcuse în total zece ani de când eram departe de familie, așa că a trebuit să aleg. Ea nu a acceptat să meargă în Germania, aşa că am plecat înapoi în Hanovra şi le-am spus celor de acolo că revin acasă.

 „Trebuie să ai rachetă ca să ajungi către Lună”

 Cum a fost revenirea?

În anii 2.000 au început să se schimbe lucrurile şi aici. Ulterior, un prieten din Hanovra a fost numit şef de clinică la Braunschweig. Lucrând mulţi ani cot la cot m-am molipsit a doua oară de această specialitate. Dacă era să mai fac chirurgie cardiacă, atunci am înţeles că trebuie s-o fac exact ca el. Când credeam că ştiu multe, am văzut câte poate el şi am înţeles că mai trebuie să muncesc. A trebuit să plec din nou în Germania. Familia a rămas aici. În 2003, în incinta Spitalului Clinic Republican s-a deschis Centrul de Chirurgie a Inimii. Se coagulase echipa şi de atunci am pornit activ să operăm şi să facem chirurgie modernă.

Ați reușit să vă adaptați la condițiile de aici?

De multe ori veneam de peste hotare cu geamantanele pline cu consumabile. Mă ajutau foarte mult și foștii mei colegi. La fiecare două luni îmi trimiteau cutii întregi cu consumabile sau utilaje, medicamente. Acest lucru ne permitea să operăm tot mai mult. Odată cu introducerea sistemului de asigurări s-a schimbat mult situaţia financiară, astfel a început și o stabilizare economică în medicină.

Nu aţi regretat niciodată că v-aţi întors?

Erau bolnavi pe care nu-i puteam opera din lipsa consumabilelor şi a aparatajului vechi. Refuzam de nevoie să efectuez operaţia. În astfel de cazuri regretam că nu puteam fi acolo, unde mi-aş fi permis să operez şi să salvez acel om.

Ca să zbori către Lună îți trebuie rachetă. Aşa şi la noi, dacă nu aveai o proteză valvulară, cum să operezi? Din păcate, foarte rar, dar se mai întâmplă şi acum astfel de cazuri, dar situația este actuală şi pentru Europa. În medicină sunt situaţii pe care nu le putem soluţiona.  Nu fiecare spital poate trata pacienţi cu maladii rare. Pentru acest lucru, în Europa sunt centre specializate în patologii înguste, unde sunt direcționați pacienţii din ţările învecinate.

Care sunt cele mai frecvente intervenții pe care le faceți aici? Care sunt cele pentru care deocamdată nu aveți soluții?

Efectuăm  un spectru foarte larg de operații. În cazul copiilor putem soluționa  aproximativ 90 la sută din toate patologiile cardiace, cu excepția celor la noi-născuți. Anul trecut, zece copii au trebuit să plece peste hotare pentru intervenții care nu puteau fi făcute aici. Tot în aceeași perioadă au fost operaţi 96 de copii sub un an, cu vicii complexe.

La adulți, efectuăm tot spectrul de operaţii din întreaga lume. Cele mai frecvente sunt cele de bypass coronarian, de revascularizare a miocardului în cazurile de blocaj a arterelor coronare, la pacienţii de angină pectorală sau infarct miocardic. Am efectuat aproximativ 300 de operații în caz de anevrism ventricular stâng. În total, au fost efectuate anul trecut 700 de operaţii, letalitatea fiind de 1,7 la sută, cifre care se aliniază perfect rezultatelor din  clinicile europene. Eu sunt membru activ al Societăţii Europene de Chirurgie Toracică şi Vasculară şi Societatea Europeană de chirurgie cardiovasculară. Acum câteva zile am primit o noutate, la 27 ianuarie am fost ales membru activ a Societăţii americane de chirurgie toracică, aceasta fiind cea mai prestigioasă societate. Devenind membrul ei îți este recunoscută experiența. Vreau să spun că este o recunoaştere pentru toată echipa, pentru că erau necesare o serie de date, precum numărul de operaţii și rezultatul acestora. După calculele noastre, au fost efectuate 10.000 de operații în cadrul serviciului de chirurgie cardiacă în Moldova.

 „Europenii lasă aerele de superiori când văd ce putem face”

 Care sunt cele mai rare intervenții pe care le-ați efectuat?

Am operat un copil de șase luni care avea o malformație rară la inimă. Din cauza unui canal patologic, sângele care ieșea din ventriculul stâng spre aortă era întors înapoi spre ventricul. Am văzut un astfel de caz pentru prima oară în experiența mea. Am operat și forme rare de tumori cardiace. În cazul unei femei, tumoarea provenea din mediastin, de sub osul sternului şi concreştea în venele care duceau spre inimă. A trebuit să înlătur toată tumoarea din mediastin și să protezez venele.

Recent am pornit un program de tratament în cazul bolnavilor de cardiomiopatie hipertrofică. Aceasta este o maladie în care pereţii inimii sunt mai groşi, iar septul, peretele care desparte ventriculii inimii, în loc să fie de 12 - 13 milimetri, ajung la 4 centimetri, restricţionând circuitul sângelui. Aceşti oameni mor subit. Până nu demult se considera că singura soluție este transplantul de inimă. La noi au fost operați peste 20 de pacienţi. Pot spune că este un „know how” al nostru. În România sau Ucraina nu se ocupă nimeni de aceşti pacienţi.

Acum, când unii europeni vin şi văd că nivelul de medicină de la noi poate fi comparat cu cel de la ei, rămân surprinşi. De multe ori vin cu aere de superiori, dar când văd că facem lucruri importante cu utilaj mai puțin și mai vechi decât al lor, chiar rămân impresionaţi.

Un chirurg poate sta câte opt, zece sau chiar 15 ore în sala de operații, ațintit asupra pacientului, fără să mănânce, să bea apă cât vrea, fără să se așeze. După o experiență de 25 de ani, vreau să vă întreb dacă sursa de motivare pentru a mai intra din nou în sala de operaţii nu a secat?

Profesia de chirurg cardiac necesită o mare dedicaţie și nu este domeniul unde poţi deveni faimos. Dacă vrei să fii faimos, du-te şi cântă. Stai zece ani fără să faci nimic. Găsește un compozitor, cântă un cântec la Palatul Naţional, unde sunt cam 2.000 de locuri şi te vor cunoaşte 2.000 de oameni. Eu trebuie să operez zece ani ca să ajung la 2.000 de operaţii. Cu același succes o poţi picta pe Mona Lisa şi rămâi în istorie.

Chirurgia cardiacă cere dedicaţie, talent, cunoştinţe şi răbdare. În plus, este nevoie de putere. Munca unui chirurg se asociază cu cea a unui miner, după caloriile pierdute. Este nevoie și de o putere maximală de concentraţie. Patru – cinci ore trebuie să ții privirea ațintită numai într-un punct.

Nu va seca această răbdare, atâta timp cât Dumnezeu îmi va da putere.

Care sunt cele mai comune probleme de sănătate pe care le au chirurgii din cauza specificului muncii lor?

Simultan se strică vederea, coloana vertebrală, din cauza poziţiei încovoiate.

 „Am nevoie de bani, pentru ca să-mi cumpăr cărți”

 Vorbiți foarte bine germana. A fost greu să o învățați?

Cunosc limbile  germană şi engleză. Am început cursurile încă de pe când eram la Moscova, după operaţii de 12 ore mergeam la cursuri de patru ori pe săptămână – de la ora 20:00 până la 23:00, timp de patru luni. Ulterior, am urmat un alt curs intensiv de două luni.

Cu cât este remunerat un chirurg școlit în afară, poliglot și cu o experiență de 25 de ani?

Asta a devenit o problemă filosofică. Comparativ cu ceea ce primeşte un chirurg european având experienţa mea, desigur este puţin. Un chirurg american cu o experiență similară are peste 1 milion de dolari pe an. În Europa salariile sunt mai modeste.  Problema este că îmi trebuie bani pentru cărţi de chirurgie.  O carte modernă costă 100 euro, dar sunt de 300 şi 400 de euro. Teoria se schimbă, iar eu trebuie să le citesc, ca să fiu la curent cu toate schimbările.

Nu vreau să dau cifre. Ar trebui să schimbăm ceva în acest domeniu. Vreau să zic că actualul ministru al Sănătății și directorul CNAM ne susțin.

Tinerii specialiști sunt motivați să muncească cu un salariu oferit în Moldova?

Nu, dar ei nu ar trebui să se gândească la salarii. La început este tentaţia de a pune mâna pe inimă, ceea ce este un miracol.

La noi este problema remunerării similare a tuturor specialiștilor. Nu pot desconsidera alte specialități, pentru că toate sunt importante, dar în chirurgia cardiacă este nevoie de mulți ani ca să aduni o echipă. Vă dau exemplul asistentului instrumentist de la noi. Stă lângă mine câte 12 ore, atât cât durează operația. O sună copilul des şi o cheamă acasă. Mă gândesc că atunci când ajunge acasă trebuie și să-i cumpere câte ceva, dar remunerarea este atât de mică. Alte asistente stau câte două ore în sala de operație și primesc aceeași sumă de bani. Mă gândesc cum aș putea să o motivez să nu plece la o muncă mai ușoară, plătită la fel. Nu este corect să existe egalități în acest domeniu. Trebuie să fie găsite acele mecanisme de salarizare care să permită remunerarea în funcție de munca depusă.

Se întâmplă să avem pacienți în secția de terapie intensivă de 120 de kilograme. Recuperarea lor durează mai mult, câte 4-5 zile, timp în care două asistente, mititele ca dumneata, trebuie să-l întoarcă, să-l spele, să cureţe tot ce produce un organism – nu numai dragoste şi frumuseţe, dar şi altceva. Vă închipuiţi că-i uşor? Dar ne dăm seama că suntem în statul în care suntem. Aşteptăm în viitor schimbări.

Autoritățile au anunțat intenția de înființare a unor centre de cardiologie care să fie capabile să acorde asistență necesară tuturor bolnavilor. Când acestea vor activa?

Acum există două centre care se ocupă de tratamentul infarctului miocardic acut. Institutul de Cardiologie şi Centrul de la spitalul privat Medpark. Pentru Chişinău este suficient, dar trebuie să mai fie cel puţin un centru la Bălţi şi unul la Cahul. Este important ca pacientul să ajungă în şase ore, după infarct, în sala de operaţie. Este o procedură de rutină în Europa și trebuie realizată cât mai rapid și la noi.

Care este situația cu serviciile de reabilitare a persoanelor care au suportat intervenții cardiace?

Acum există o singură secţie de recuperare, dar nu este suficient deloc. În statele europene, pacienții trec o perioadă de reabilitare de cel puțin două săptămâni. La noi, sunt externați, doctorii nu ştiu ce să facă cu ei. Apar complicaţii și sunt internați din nou la noi. Este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.

Domnule Batrînac, vă mulțumim pentru acest interviu.

Autor: Irina Papuc

sursa -sanatate.md


Media Public




Cuvinte cheie:



Din aceeaşi categorie
Promotor al oamenilor creativi Un medic cu litera mare Cum sa tii pasul cu timpul si sa -ti faci o cariera Fotograf din indemnul inimii Universul lui Wolfgang Becker Houellbeqc are o pozitie clara Filosoful care regândește istoria Africii Luptă impotriva schimbarilor climatice


Tu si Legea
 

Tu si Legea


Meteo

Chişinău 15 C°
Bălţi 14 C°
Edineţ 15 C°
Cahul 16 C°

Curs valutar


Sondaj


MediaPublic RSS | Publicitate | Ajutor | Contacte
Acasă | Sus