MediaPublic
Sâmbătă, 24 Iunie 2017 01:29      RSS RSS
Home Politic | Economic | Social | Ştiinţă şi Cultură Lege şi Justiţie Interviu | Externe | Sport | Monden
Ultimele stiri
Anenii Noi Basarabeasca Briceni Cahul Călărași Cantemir Căușeni Cimișlia Criuleni Dondușeni Drochia Dubăsari Edineț Fălești Florești Glodeni Hîncești Ialoveni Leova mun. Bălți Mun. Bender mun. Chișinău Mun. Tiraspol Nisporeni Ocnița Orhei Rezina Rîșcani Sîngerei Șoldănești Soroca Ștefan Vodă Strășeni Taraclia Telenești Ungheni UTAG

Despre echilibru în lupta împotriva evaziunii fiscale

Marţi, 09 Iunie 2015 09:25
Lege şi Justiţie
Despre echilibru în lupta împotriva evaziunii fiscale

 A trecut valul cel mai înalt al luptei împotriva evaziunii fiscale, cel puţin cel mediatic. Au existat atât reacţii pozitive faţă de acţiunile organelor fiscale în aceste ultime luni, cât şi reacţii negative. Am avut ocazia să citesc atât opinii de specialitate în sensul că numai astfel de acţiuni în forţă pot educa pe contribuabilul român, cât şi opinii de specialitate, recent specializate sau nespecializate, care blamau, unii în termeni categorici, unii în termeni mai nesiguri juridic, acţiunile organelor fiscale. Acum, apele s-au liniştit pentru moment, cel puţin la suprafaţă, întrucât, la adâncime, urmele lăsate de organele fiscale rămân. De aici, lupta se transferă în mâinile avocaţilor şi judecătorilor care trebuie să descâlcească şi să refacă circuitul normal al fiscalităţii.

Or, dintr-o perspectivă juridică, lupta împotriva evaziunii fiscale nu poate fi concepută fără asigurarea unui echilibru între puterile organelor fiscale şi libertatea contribuabilului.

În primul rând, trebuie să acceptăm premisa că optimizarea fiscală este o componentă indisociabilă a fiscalităţii, în sensul că fiecare contribuabil are reflexul de a-şi gestiona resursele conform raţiunilor economice. Această formă de optimizare fiscală nu constituie o formă de ilicit.

Pe de altă parte, fenomentul ilicitului este, de asemenea, în răspândire. Lupta de a diferenţia între optimizare fiscală şi ilicit costă atât statul, cât şi contribuabilul însuşi, iar preocuparea de a reduce aceste costuri este primordială pentru guverne şi instituţii, în căutare permanentă de venituri.

De cealaltă parte a baricadei, măsurile pe care statul le ia în lupta împotriva evaziunii fiscale nu trebuie fi utilizate astfel încât să afecteze funcţionalitatea şi principiile fiscalităţii înseşi. Nu poţi lupta împotriva unui virus ucigând pacienţii.

Or, autorităţile fiscale tind să transfere din ce în ce mai multe obligaţii către contribuabil, în ceea ce priveşte măsurile pe care trebuie să le ia aceştia în faţa unor posibile fraude. Aceste măsuri sufocă atât fiscalitatea, cât şi relaţiile comerciale.

Cel mai des întâlnit caz este acela în care organele fiscale impun contribuabilului de a face verificări cu privire la activitatea cocontractantului său, la disponibilitatea bunurilor achiziţionate sau la statutul de persoană impozabilă a acestuia din urmă. Neîndeplinirea acestor măsuri se traduce prin refuzul din ce în ce mai des întâlnit din partea autorităţilor fiscale de a recunoaşte anumite operaţiuni din punct de vedere fiscal, spre exemplu de a da curs dreptului de deducere a TVA-ului, sub pretextul că neîndeplinirea măsurilor ascunde participarea la o fraudă fiscală în materie de TVA.

În acest context, se pune problema găsirii şi asigurării unui echilibru între exigenţele care se impun unui operator economic care doreşte să aibă raporturi fiscale normale şi necesitatea combaterii evaziunii fiscale. O distincţie trebuie impusă între activitatea profesioniştilor şi activitatea statului, acesta din urmă trebuind responsabilizat în sensul de a exercita măsurile de combatere fără a impune o birocratizare excesivă a relaţiilor comerciale.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis deja că statul, prin organele fiscale, nu poate impune, în mod general, o obligaţie pentru titularul dreptului de deducere a TVA-ului de a face verificări cu privire la cocontractantul său, bunurile achiziţionate sau legalitatea acţiunilor acestuia, cu scopul de a i se recunoaşte acest drept de deducere. CJUE a afirmat răspicat că este de competența autorităților fiscale să efectueze controalele necesare asupra persoanelor impozabile pentru a detecta nereguli și fraude privind TVA‑ul, precum și să aplice sancțiuni persoanei impozabile care a săvârșit aceste nereguli sau aceste fraude.

Prin urmare, impunerea obligaţiei generale în sarcina titularilor dreptului de deducere, cu scopul exercitării acestui drept, de a face verificările menţionate mai sus, ar semnifica transferarea atribuţiilor de control specifice organelor statului către persoanele impozabile, ceea ce nu este admisibil.

În plus, tot CJUE afirmă că revine autorităţilor fiscale sarcina de a stabili care sunt elementele obiective care permit să concluzioneze că o persoană ştia sau ar fi trebuit să ştie că participă la o fraudă, pentru a i se refuza dreptul de deducere a TVA. Astfel încât, sarcina probei revine autorităţilor fiscale, ceea ce are importante consecinţe pe plan procedural. Pe de altă parte, probele trebuie să fie „obiective”, iar nu bazate pe presupuneri subiective ale organelor fiscale, cum se întâmplă de multe ori în practică.

Această jurisprudenţă relevă voinţa de a realiza o reechilibrare a forţelor în raporturile dintre administraţiile fiscale şi contribuabili, forţe care sunt adesea disproporţionate şi folosite în mod abuziv de către organele statului. Cel puţin în România, organele fiscale sunt blocate într-o jurisprudenţă învechită, nu îşi actualizează metodele potrivit evoluţiilor dreptului fiscal şi păstrează o structură ermetică.

Or, reaşezarea raporturilor fiscale din perspectiva luptei împotriva evaziunii fiscale trebuie să ţină seama atât de interesele operatorilor economici, cât şi de nevoia statului de a asigura în mod corespunzător veniturile publice. În acest sens, realizarea echilibrului presupune un efort comun atât din partea operatorilor economici, cât şi din partea organelor statului, fără ca acest efort să devină penalizator pentru vreuna dintre părţile acestui raport. Responsabilizarea operatorilor economici este o necesitate, dar aceasta nu poate conduce la o degrevare a organelor statului de obligaţiile care le incumbă şi, implicit, la transferarea riscului în integralitate către cei dintâi.

Avocat Bogdan Marculet

sursa Juridice .ro

 


Media Public




Cuvinte cheie:



Din aceeaşi categorie
Șeful de la DOS a primit 30 de zile de arest Eduard Rudenco, avocatul lui Veaceslav Platon a fost citat la CNA Procedura de obrtinere a certificatului de moștenitor pentru succesori, simplificată Despre reținerea Consulului General al Republicii Moldova la Istanbul Un sistem judiciar pe care mi-l doresc: modelul austriac 6 candidați la funcția de procuror general.  Urmează să fie ELIBERAT chiar din sala de judecată- spune avocatul Dezvaluiri incendiare in dosarul Filat Someri si actionari bancari in Moldova


Tu si Legea
 

Tu si Legea


Meteo

Chişinău 20 C°
Bălţi 18 C°
Edineţ 18 C°
Cahul 23 C°

Curs valutar

1 EUR = 20.4283 MDL
1 USD = 18.2968 MDL
1 RUB = 0.306 MDL
1 RON = 4.4527 MDL

Sondaj


MediaPublic RSS | Publicitate | Ajutor | Contacte
Acasă | Sus