Șefa statului, Maia Sandu are un nou consilier. Este vorba de Hans Martin Sieg, care este al 11-lea consilier la nivel înalt al Uniunii Europene. Acesta s-a alăturat recent echipei Misiunii în Republica Moldova, crescând astfel numărul total de consilieri.
„Hans Martin Sieg și-a început recent misiunea în cadrul Administrației Prezidențiale. Înainte de a se alătura Misiunii, dl Sieg, a ocupat anterior funcții de conducere Team Leader în proiecte de dezvoltare și think tank-uri, precum și poziții de top consultativ pentru Guvernele Germaniei, Elveției și Republicii Moldova. Hans Martin a lucrat pentru instituții precum GIZ, PNUD, OSCE; cea mai recentă funcție a sa a fost cea de Director al birourilor de țară din România și Republica Moldova al Konrad Adenauer Stiftung. Domnul Sieg este doctor în științe politice și unul în istorie.
Hans Martin Sieg îl va consilia pe Președinte cu privire la coordonarea strategică și punerea în aplicare a priorităților de reformă, în special cu privire la politicile legate de buna guvernare și angajamentele în contextul Acordului și Agendei de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și să promoveze parteneriate internaționale. El va oferi, de asemenea, consiliere cu privire la afacerile europene și relațiile cu UE și statele sale membre.
Pe lângă domeniul coordonării strategice și al afacerilor europene, consilierii UE la nivel înalt acoperă domeniile de combatere a spălării banilor și recuperare a activelor, anticorupție, măsuri de consolidare a încrederii, politică vamală și fiscală (mobilizarea veniturilor interne), educație și cercetare, energie , Servicii Financiare, Tranziție Verde, Justiție și Procuratură, Reforma Administrației Publice Locale, inclusiv Descentralizare și Fuziune voluntară”, se arată într-un comunicat al Misiunii de consilieri la nivel înalt a UE în Moldova.